chiar.

de Papiii

cu toate că am primit mai mult decât aş fi crezut vreodată că o să primesc… mă port de parcă nu-i nici pe departe îndeajuns. îi pedepsesc pe cei de acum pentru greşelile celor de atunci. şi mă aştept să plece din clipă în clipă. ca într-un film pe care l-am văzut de nu ştiu câte ori, dar din care îmi amintesc doar finalul. mă port de parcă e o lege ca toate lucrurile să se termine la fel. când nu e. şi nici viaţă nu e atunci când ai oasele făcute din frică. şi se aud trosnind la fiecare pas pe care îl fac ceilalţi. spun că vreau să deţin controlul, dar de îndată ce prind ocazia, pun lacăte pe fiecare portiţă de scăpare. şi-apoi încerc să construiesc cheia. din ce-a mai rămas din noi. din mine. nu mi-e frică de final, mi-e teamă de ce e după el, de începuturile care au să vină. nu e ca şi cum toate sunt la fel de… e culmea! pur şi simplu culmea. pentru că mi-ar plăcea să ştiu că n-am dreptate, că nu pleci mai departe de o atingere de mână sau mai departe decât ar putea gândurile mele să ajungă la tine. dacă mi-ai promite, aş spune că mă minţi. nu pentru că ai minţit înainte, ci pentru că ei au minţit.

 

nu poţi să-ţi împarţi pielea cu cineva pe-ale cărui oase nu mai creşte nici carne şi nici suflet. de-aia le e frig oamenilor noaptea. pentru că adorm ţinând oase în braţe. cum ai zis şi tu… din când în când rupem carne de pe noi şi-o coasem de un schelet. şi-l ascundem într-un dulap, sub un pat, în spatele unui nume, într-un colţ al unui oraş sau într-o fotografie. şi uite aşa ţinem în viaţă oameni care nu ne vor în viaţa lor.

 

 

 întind braţul către tine şi mângâi kilometri…

-UNKNOWN-

Anunțuri